Folosindu-și imaginația și ingredientele pe care le aveau la îndemână, bucătarii de pe meleagurile noastre au creat și rafinat bucate gustoase, care au încântat simțurile pofticioșilor de-a lungul secolelor.

Ce mâncau românii de odinioară? Cât de diferite erau bucatele lor de ce mâncăm noi astăzi? Ca desfătare pentru pofta unei minți curioase – și pentru papilele limbii care vrea să simtă gustul delicateselor de altădată – îți propunem cinci cărți de bucate vechi românești (unele, de peste 500 de ani), care te vor transporta în trecutul culinar al țării noastre.

Lectură plăcută și poftă bună!

Bucate și vinuri medievale românești

Ce mânca la cină Mircea cel Bătrân? Care era mâncarea preferată a lui Basarab I? Probabil nu vom ști niciodată cu exactitate, dar, datorită regretatului Radu Anton Roman, poți afla ce delicatese li se „puneau pe tavă” domnitorilor români. Și, mai mult, le poți încerca și tu. Cunoscutul scriitor, unul dintre cei mai mari pasionați de gastronomie din România, a adunat în acest volum rețete românești inedite din epoca medievală. „Bucate și vinuri medievale românești” este mult mai mult decât o carte de rețete, este o incursiune în istoria nevăzută a țării noastre.

Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe rețete de bucate și bufet 1865

Iată o carte pe care nu ar trebui să o ratezi – fie că îți place istoria, fie că ești o fire gurmandă. Această carte de bucate „coprinzătoare” (e cuvânt vechi, nu vreo greșeală) este singurul volum culinar tipărit în Principatele Române în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A apărut în 1865 și este un compendiu de rețete (unele de tip zahana, specifice mahalalelor bucureștene). Cartea conține atât rețete românești, cât și rețete cu influențe străine. Volumul cuprinde 200 de note de subsol, precum și un tabel de măsuri.

Bucate, vinuri și obiceiuri românești

Această carte de bucate este cadoul ideal pentru cei care iubesc gastronomia românească. Întocmit tot de Radu Anton Roman, volumul nu este un simplu rețetar, ci o incursiune în istoria și particularitățile culturii românești, unde arta gătitului se împletește cu tradițiile populare vechi, cu specificul și bizareriile fiecărei regiuni a țării noastre. Radu Anton Roman s-a preocupat îndeaproape, cu pasiune și o imensă poftă, de bucătăria românească. Rețetele din această carte sunt tot ce are gastronomia românească mai bun, iar fiecare dintre ele este asezonată cu minunate povești sau amintiri, care fac mâncarea să alunece mai bine.

Rețete culese de la cinci brașovence

Această carte are o poveste demnă de film. Cartea Georgetei Filitti se bazează pe o comoară descoperită întâmplător în biblioteca unei prietene apropiate: mai multe caiete de rețete lăsate în urmă de femei din patru generații. Rețetele sunt o mărturie a evoluției bucătăriei brașovene de la 1880 până către zilele noastre. Caietele descoperite de autoare au fost scrise de cinci brașovence care au adunat rețete de la soții ale mai-marilor orașului, mătuşi, prietene sau guvernante germane sau unguroaice.

Ghidul gastronomic al României. Bucătăria tradițională

„Ghidul gastronomic al României – Bucătăriea tradițională” este o carte pe care orice gurmand trebuie să o aibă. Ea conține rețetele a numeroase mâncăruri tradiționale, care, într-un fel sau altul, amintesc de locuri, obiceiuri și tradiții de demult. Rețetele cuprinse în acest volum provin din fiecare dintre regiunile țării: Ardeal, Banat, Bucovina, Dobrogea, Maramureș, Moldova, Muntenia, Oltenia.

Sursa: www.incredibilia.ro

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *