Anul acesta pandemia a zădărnicit planurile multora și ne-a făcut să ne gândim la sensul și viitorul acțiunilor noastre. Corina Matei, călătoare pasionată, și-a văzut într-adevăr năruit visul de a străbate Mexicul, dar a găsit modalitățile de a se bucura la maximum de avantajele momentului! Și-a creat timpul pentru necesara flexibilitate și a vizitat câteva locuri cheie din Europa, de obicei scumpe și aglomerate, pe care izolarea le-a făcut accesibile – și însă și mai instagramabile!

  • În țară

Am început cu excursii prin țară, plecând cu mașina mea – îmi pare rău că nu am plecat cât mai devreme în locuri cât mai îndepărtate din afara țării, atât cât se putea la acel moment! Așa m-am obișnuit să port mască; mai întâi o purtam numai când intram în interior, așa cum erau  recomandările, apoi însă, când am început să ies din țară constant, m-am obișnuit să port mască tot timpul, chiar dacă la început era incomod. Particip în astfel de excursii la tururi ghidate, cu 10-20 de persoane și trebuie să stăm destul de aproape de ghid ca să auzim ce spune, intru în piețe sau bazaruri. Dacă trec dintr-un loc aglomerat în altul, fac tranziția cu mască pe față și, decât să o tot pun și dau jos, mai bine o port continuu. Mă simt în siguranță dacă am la mine tone de biocid și șervețele dezinfectante; când ajung la un loc de cazare efectiv le fac curat; șterg tot ce ating. Tot acest proces de după check-in durează maximum 15 min.

  • În Croația

Croația a fost prima, cea mai îndepărtată și cea mai lungă excursie în străinătate post carantină – 12 zile. Am plecat pe 13 august – de îndată ce mi-am dat demisia de la job-ul full time. Știu că e o perioadă foarte proastă pentru a călători, dar s-a întâmplat ca acum să pot să aleg să am o perioadă sabatică și să am o oarecare putere financiară pentru a susține toate aceste călătorii timp de 3 luni.

În Croația am mers cu mașina mea cam 4000 km, alegând să o străbat pe partea continentală – pentru că, deși per ansamblu în țară nu erau mulți turiști, toți erau concentrați pe insule – unde și prețurile erau considerabil mai mari, și tot mare riscul aglomerației. În partea continentală sunt orașe excepționale unde găsești influențe care nu se mai întâlnesc în altă parte. Inclusiv fuziunea între bucătăria balcanică și cea italiană.

  • În Polonia

Apoi am plecat în Varșovia – de luni până vineri. Era o perioadă îndoielnică, restricțiile tot „dansau”, era incertitudine, dar m-am obișnuit să fiu flexibilă. Am plecat luni, iar marți am primit un e-mail care-mi spunea că zborul de întoarcere nu se va mai efectua din cauza restricțiilor pe care Polonia le-a impus României, iar banii mi-au fost returnați sub formă de credite. Aveam două variante: să dau 2000 de lei și să mă întorc cu o companie de linie sau să iau trenul și să mă rerutez eu, prelungindu-mi vacanța. Am ales trenul, am mers la Gdansk, orașul unde a început al doilea război mondial, distrus și apoi refăcut întocmai ca înainte de război. O bijuterie!

  • În Suedia

De acolo, mi-am luat zborul către Stockholm. Deși foarte frumos, mi-a făcut impresia unui oraș cucerit de imigranți. Atmosfera discretă suedeză abia își mai face prezența. Și nu pot să spun că m-am simțit în largul meu, deși am încercat să profit cât mai mult de istoria, arhitectura și muzeele capitalei suedeze. Ghidul ne-a spus acum că turismul a scăzut cu 98% pentru că Suedia nu a impus obligativitatea măștilor, iar oamenii se tem. A fost o călătorie foarte interesantă – și am ieșit mai ieftin față de cei 2000 de lei pe care mi-i cerea cealaltă companie.

Și încă ceva: decât să bifezi lista de obiective de pe internet, mai bine este să ceri recomandări de la persoane care au mai fost în acele locuri. De exemplu, la Stockholm, am aflat de la alți turiști că celebrul palat regal era copie a unor palate pe care eu le văzusem deja – deci am renunțat la el și am ales recomandarea cuiva pentru un muzeu medieval absolut încântător. Dar și aici, totul ține și de experiența personală cu care vii.

Este important să te documentezi inclusiv despre viața cotidiană din destinația respectivă și să treci de nivelul promovărilor turistice. Se impune puțin efort ca să treci de pozele mult prea editate. Citește blogurile călătorilor. Extrage ce te interesează și ce ți se potrivește.

Acum mă bucur de culorile de toamnă din România – recomand Delta, culmile Ceahlăului, lunca Mureșului (Toplița-Reghin) sau Țara Oașului.

Cum alegi destinațiile

E simplu, deoarece destinațiile s-au împuținat și avioanele s-au redus și ele dramatic. Aria călătoriilor posibile s-a redus la Europa – deși aveam planuri mari pentru anul acesta, în Mexic și Filipine – au fost amânate amândouă, nu știu până când – poate chiar 2022. Chiar dacă Mexicul și-a deschis granițele, nu mi se pare sigur să călătoresc încă acolo. Așa că am început să studiez faimoasele hărți cu restricții ca să văd ce țară ne primește și mai ales din ce țară România primește înapoi fără carantină.

Acum folosesc www.kayak.com/travel-restrictions. Țin seama de faptul că nu totdeauna editorii apucă să updateze, mai ales când listele și restricțiile se schimbă – pentru unele țări – aproape zilnic. Și verific pe site-urile autorităților dacă informația este corectă. Când am vrut să fac un tur în Balcani am găsit informații foarte contradictorii; cele mai bune răspunsuri le-am primit telefonând direct la ambasade sau scriind emailuri către ele – recordul aparține Ambasadei Croației care mi-a răspuns la email în fix 7 minute!

Important e să fii flexibil. În această perioadă, trebuie să ai planuri A, B și C, dacă nu vrei să rămâi blocat în carantină pe cine știe unde. E imperativ să te documentezi mereu – te poți trezi că nu poți intra în țară decât dacă faci un test pe banii tăi. Trebuie să fii mereu pe internet și orice informație trebuie verificată pe căile oficiale – cel mai sigur este pe site-urile ministerelor și la ambasade.

Cam cu o săptămână sau vreo 5 zile înainte de călătorie trebuie să începi să verifici cifrele și datele.

Precauții utile

  • Verifică țările incluse de România pe lista galbenă

Tocmai m-am întors dintr-un road trip în Albania și Macedonia. Am verificat totul, însă știam că există o posibilitate ca Macedonia să intre pe lista galbenă a României și să intrăm în izolare la întoarcere. Ne-am asumat. Știu, e mai simplu pentru cei care pot lucra de acasă.

  • Fă rezervările cu câteva zile înainte

Nu mai există programarea concediului din timp. Acum, organizez totul last minute – nu rezerv decât cu câteva zile înainte. Mai ales că multe cazări sunt nerambursabile, iar în caz de o restricție pe care nu vreau să mi-o asum (carantină la dus), nu mi-aș mai putea recupera banii.

  • Important – asigurare de sănătate pentru călătorie

Recomand tot timpul asigurare de sănătate pentru călătorie; mulți asiguratori au clauză de covid. Asigurarea pentru Albania m-a costat numai 28 de lei pentru 10 zile, de exemplu.

Dincolo de flexibilitatea pe care trebuie să o ai tu ca turist, ai grijă să te interesezi înainte dacă și gazda pensiunii sau politica hotelului îți permite să amâni pe ultima sută de metri vacanța dacă, pe neașteptate, te simți rău sau chiar ești confirmat cu COVID-19. În cazul vacanțelor realizate prin agenție de turism – și mai ales dacă sunt în străinătate, interesează-te să ai o asigurare medicală și storno care are și clauză de COVID-19, astfel încât să-ți poți recupera banii.

Pe Corina Matei o poți citi și pe blogul ei de travel, www.corinamatei.ro.

Sursa: www.natgeo.ro

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *