Așa cum bărbații visează să înțeleagă femeile și știm glumele din social media cu volumele imense și groase ce conțin misterul feminin, așa și doamnele ard de nerăbdare să descopere ce doresc bărbații de la femei.

Atractivitatea are multiple variabile care mai degrabă țin de latura emoțională decât de cea fizică, și până la urmă și acestea ne pot aduce împreună și pot menține relația.

Lipsa controlului

Din teama de a nu pierde partenerul și relația, unele femei adoptă comportamente de control, sunt suspicioase, fac supoziții și scenarii pe care apoi le reproșează celuilalt. Inutil de spus că gelozia excesivă, tensiunile acumulate, controlul erodează relația, iar climatul nu este unul de creștere și dezvoltare a cuplului.

O femeie conștientă de valoarea ei

Înseamnă respect de sine care se traduce și prin respect din partea celuilalt. Când partenera știe exact cine este, care îi sunt calitățile, punctele forte și nu se simte definită de un singur aspect, ci e asumată în toată complexitatea sa.

Diplomație

Se referă în special la abilitatea de a nu intra în competiție cu partenerul de cuplu sau să se angajeze într-o luptă pentru putere. Asta nu înseamnă că limitele nu sunt puse, ele pot fi introduse cu fermitate sau cu blândețe, cu asertivitate, iar deschiderea către negociere este semnificativă. Mai simpu găsirea acelei căi de mijloc acceptabilă pentru ambii.

… în mod cert vor alunga plictiseala sau rutina. Să fii dispusă să încerci lucruri noi, experiențe noi, desigur în acord cu principiile și valorile tale. De la cățărări, scufundări, până la voluntariat împreună timp de câteva luni în India sau Africa. Depinde de spiritul liber al fiecăruia.

Umorul

… va salva nenumărate situații delicate sau va contribui la evitarea certurilor. Atunci când este folosit ca detensionare și nu ca armă – umorul acela sarcastic, care te înțeapă. E important să ai alături pe cineva cu care să râzi și să elimini stresul acumulat zilnic.

Bunătate

Unele studii indică bunătatea drept prima caracteristică pe care bărbații o caută la o femeie. Din punctul de vedere al evoluției, alegerea este ideală. O femeie bună are grijă de bărbatul său, de copii, de cămin, sprijină ceilalți membrii ai familiei și comunitatea. Deci contribuie semnificativ la perpetuarea speciei. Există și o vorbă în popor: bună ca pâinea caldă.

Sursa: www.elle.ro

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *