Aplicația Myra, un sprijin pentru cei peste 60% dintre tinerii României, cărora nimeni din familie nu le vorbește despre educație sexuală. Cuprinde informații despre relații, violență sexuală, metode de contracepție, menstruație, boli cu transmitere sexuală, sarcină, fertilitate și igienă.

Aplicația Myra (denumire rezultată în urma unui joc de cuvinte pornind de la expresia „My rights“) este dezvoltată de Asociația SECS, organizație care promovează din 1990 dreptul la sănătate sexuală și reproductivă în România, fiind cea mai longevivă în domeniu. Myra oferă utilizatorilor informații formulate de specialiști din Federația Internațională de Planificare Familială împreună cu SECS și alte două ONG-uri, din același domeniu, din Serbia și Bulgaria. Datorită acestei colaborări aplicația poate fi descărcată în limba română, sârbă, bulgară sau engleză.

Myra include secțiuni ca „Despre relațiile mele și starea de bine”, „(Cred că) sunt însărcinată”, „Corpul, igiena și sexul” etc., un instrument de urmărire a perioadei fertile (calendar al fertilității), precum și o secțiune cu contacte utile pentru planificare familială sau pentru cazuri de violență domestică.

Ca să-și facă un cont, tânărul sau adultul poate să-și seteze o parolă, pentru a avea intimitate, iar apoi să aleagă una dintre cele două variante pentru aplicație: pentru genul feminin sau genul masculin (au conținut similar, cu câteva excepții).

Știm că este o problemă că nu includem o treia categorie care să fie pentru persoanele genderfluid (vor să rămână flexibili în privința identității de gen, nu să adopte o singură definiție restrânsă – n.r.) sau transgender, însă ne dorim să dezvoltăm aplicația. Deocamdată ne interesează să ajungem la cât mai mulți tineri din comunitățile dezavantajate și la mediatorii care lucrează cu ei“, explică Carmen Șuraianu, președinta organizației.

Accesul tinerilor din astfel de medii la servicii medicale este mult mai dificil. Așa se face că ei ajung adesea „în situații în care nu pot discuta cu un specialist despre dilemele, problemele sau nevoile lor“, mai explică cei de la SECS.

Aplicația Myra se poate descărca gratuit de pe platformele Google Play și App Store, aceasta fiind optimizată atât pentru sistemul Android cât și pentru iOS.

Sursa: www.scoala9.ro

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *