În cazul în care vrei să îți încarci telefonul rapid, o să îți arătăm cum să faci acest lucru. Există mici secrete pe care le poți folosi, așa că telefonul se va încărca în mai puțin de o oră. Iată ce trebuie să știi!

Nu contează dacă folosești un telefon cu sistem de operare iOS sau Android, poți folosi aceste metode pentru fiecare dispozitiv. Trebuie să știi că un smartphone consumă multă energie chiar dacă nu îl folosești, pentru că toate aplicațiile pe care le-ai instalat continuă să fie consumatoare de curent. Chiar și apelurile, mesajele și conexiunea Wi-Fi.

Închide telefonul

Cea mai rapidă metodă este să închizi complet telefonul, iar în acest fel te asiguri că aplicațiile nu mai funcționează și nu mai există alți consumatori de energie.

Modul avion

Pentru a încărca telefonul cel mai rapid fără să îl închizi, este indicat să treci în modul avion, adică acela pe care îl selectezi când călătorești cu avionul și care întrerupe conexiunea cu rețeaua. Nu o să mai poți primi mesaje sau apeluri, iar încărcarea telefonului se va face cu 25% mai rapid.

Priză sau port USB?

În cazul în care vrei o încărcare rapidă a telefonului, folosește priza, pentru că aceasta oferă mai multă putere față de un laptop sau un încărcător de mașină. Bineînțeles, nu credem că mai are rost să spunem că ar trebui să folosești încărcătorul original al telefonului și nu unul aftermarket cumpărat dintr-un magazin oarecare.

În situațiile în care nu te afli la o priză, îți recomandăm folosirea unei baterii externe, adică acea baterie mobilă pe care o găsești în orice magazin de specialitate. Avantajul este că o poți lua cu tine oriunde și îți poți încărca telefonul de câteva ori, asta dacă vorbim despre o baterie cu o capacitate de peste 10.000 mAh.

Desigur, o să îți mai dăm un sfat: nu ține telefonul la soare atunci când încarci bateria! Bateria generează deja căldură atunci când se încarcă, iar dacă va sta și în soare, temperatura o să crească și mai mult. Căldura este principalul inamic al bateriei, așa că dacă vrei să aibă o durată de viață mai lungă, trebuie să eviți să încarci telefonul în soare.

Sursa: www.cumsa.ro

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *