Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Înseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părți din noi înșine. Înseamnă că toți oamenii pe care îi atragem în viețile noastre sau de care suntem atrași oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înșine.
Funcționarea acestei legi exclude întâmplarea! În câteva tradiții spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidențele, evenimentele neașteptate apar astfel numai datorită ignoranței noastre. Mai exact, datorită incapacității notorii a minților noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici și non-fizici, care concură la nașterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mișcă, fie acestea particule sau unde de energie.
Experiențele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri și culturi sprijină această idee. În „This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmație:
„Cel care se află în această stare a conștiinței este copleșit de certitudinea că Universul, așa cum este perceput în acel moment, este așa cum trebuie să fie… Mintea este atât de uimită de evidenta și desăvârșita potrivire a lucrurilor, așa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecțiunea și frumusețea acestei experiențe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă și atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă și ordonată de o inteligență supremă.”
Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii și persoane sau creează exact acele circumstanțe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înșine, dar a sosit timpul să o facem. Dorește să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi și terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.
Ce înseamnă asta mai concret?
Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înșine? Să-ți dau câteva exemple!
Dacă ești un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ți astfel furia, vei atrage oameni furioși în viața ta. Acești oameni vor oglindi ceva ce tu conții în inconștient, dar te căznești să reprimi. Ei sunt exact ca niște oglinzi, dar nu ale Eu-lui tău conștient, ci ale psihicului tău inconștient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situații de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poți trezi cu un șef sau coleg de birou irascibil și chiar violent, după cum te poți îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă ești căsătorit și ai o familie, s-ar putea să constați la soție sau la unul din copiii tăi ieșiri necontrolate, inexplicabile.
Dacă ești cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecțiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minți, deoarece numitorul lor comun va fi greșeala, uneori chiar greșeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăiești experiența acestui aspect neasumat din tine însuți, anume propria ta tendință de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară.
Tendința pe care o blochezi inconștient se activează puternic în afara ta, făcându-te conștient de ea, doar că la cei din jur.
Dacă ai o pulsiune sexuală peste medie, pe care o cenzurezi, știi ce se va întâmpla? Ai ghicit! În viața ta vor apărea oameni care par să se gândească doar la sex și când vei deschide televizorul, o vei face exact în mijlocul unei scene „fierbinți”. Latura pe care ți-o respingi te asaltează din exterior, sub cele mai diferite forme. Nu e exclus să ai parte și de ceva exhibiționiști, mesajul lor fiind: „Iată ceva la care tu refuzi să privești!”
Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată și politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii și aranjamente lingvistice care nu ți-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpșor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta.
Dacă nu ești conștient de propria tendință de a-i judeca pe alții, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupație a celor din jurul tău. Și vei admonesta, probabil, numai pentru a te descoperi citind articole sau urmărind emisiuni TV a căror preocupare centrală este să analizeze și să judece viața contemporanilor tăi.
Aș putea să mai dau zeci de exemple, dar contez pe inteligenta ta, nu degeaba te-am atras către lectura acestei cărți. Pentru că venii vorba, și ca să închei cu un exemplu personal, din clipa în care cei din jur mi-au semnalat monumentele de prostie dinăuntrul meu, m-am nimerit în postura fericită de a încerca să fac ceva. Încă mai încerc, așa că iartă-mi nepriceperea, neștiința sau incompetenta pe care le sesizezi. Nu sunt și eu decât o biată oglindă.
Nesuferită legea asta, nu-i așa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanță este imposibilă. Se pune problema să ții cont de ea și să o folosești în avantajul tău tot așa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le folosești în favoarea ta. Această utilizare conștientă, în cazul exemplelor de mai sus, se traduce în conștientizarea și asumarea furiei, imperfecțiunilor, pulsiunii sexuale sau tendinței de a vorbi urât. Adică asumarea trăsăturilor și pulsiunilor pe care le conții, dar nu le recunoști decât la cei din jurul tău.
Am întâlnit persoane pentru care nu e clar înțelesul verbului „a asuma”. A asuma înseamnă a admite, a recunoaște sau a accepta că o calitate sau o tendință îți aparțin. Această acceptare nu este doar intelectuală! Ea are și o componentă emoțională. Acceptarea emoțională constă în a simți caracteristicile sau pulsiunea respectivă. Prin urmare, nu e suficient să gândești că o ai, e necesar să o simți. Când recunoașterea intelectuală și acceptarea emoțională sunt prezente simultan, putem vorbi de asumare, iar asumarea îți pune la dispoziție o libertate cu totul inedită: ceea ce ai asumat poți începe să integrezi, dacă ți se pare necesar.
Ce înțeleg prin integrare?
Înțeleg utilizarea adecvată a trăsăturii sau tendinței respective. Utilizarea adecvată este prin excelență o utilizare conștientă. Ea presupune o armonizare a acțiunii cu contextul și producerea unor beneficii, atât pentru tine, cât și pentru cei din jur.
Din clipa în care începi să-ți asumi aspectele neconștientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. De ce? Deoarece ceea ce accepți înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conștientizare și de transformare a început.
În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerției funcționează și el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică.
Cei care aplică aceste legi în mod conștient nu încetează să se mire de consecințe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată și intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fie dispar pe neașteptate din viața noastră, fie nu o mai manifestă în relație cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci!
Exemple concrete
Dacă ai un șef foarte autoritar, după ce începi să-ți accepți propria tendința de a domina, se poate întâmpla ca el să fie brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie dominator cu tine sau tu să-ți găsești un alt job, mai bine plătit.
Dacă ai un soț obsedat de ordine și curățenie, din clipa în care tu devii mai atentă la aceste aspecte, el devine mai tolerant cu neglijența ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicălește și uneori nici nu mai observă că ai lăsat ușile deschise la șifonier sau papucii sunt din nou în colțuri diferite ale camerei.
Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiții pentru a debloca sau îmbogăți o relație. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relația cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viața îi va îndepărta pur și simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieși gradat din viața lor, fără nici un fel de culpabilități sau resentimente.
A-ți asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca și cum te-ai debranşa de la el. Te vei branșa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă. Persoana care-ți servea ca oglindă va pleca din viața ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine după cum, la fel de bine, tu poți alege, fără regrete, să nu o mai incluzi în viața ta.
Anumite genuri de persoane sau de situații apar periodic în viața noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi, care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acționează aidoma unor magneți, ghidându-ne inconștient spre anumiți oameni și evenimente specifice.
Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în viețile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părți adormite sau sechestrate prin adâncimile inconștientului. Dacă chiar așa stau lucrurile, legea oglindirii servește de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcționează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acțiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.
Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanței, deoarece creează situații și pune în legătură persoane între care există afinități. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeași lungime de undă, indiferent dacă sunt conștiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracția inconștientă este repolarizată în conștient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracție! Poți fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poți fi atras inconștient de o persoană care-ți manifesta tendințele depresive, respingând-o la nivel conștient, adică încercând zadarnic să te descotorosești de ea. Dacă vei reuși să o îndepărtezi cu forța, în scurt timp în viața ta va apărea o altă persoană, cu aceeași caracteristică. „Parcă e un făcut”, vei spune și să știi că nu greșești. Inconștientul tău, în colaborare cu inconștientul celeilalte persoane, „aranjează” această întâlnire. Nu știu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e țesut în laboratoarele inconștientului și are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaștem, să ne asumăm pe deplin și să ne manifestăm creator potențialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinite, singura diferență fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.
Exteriorul reflectă interiorul
Exteriorul reflectă și ceea ce îți faci ție însuți, reflectă atitudinile și pattern-urile de interacțiune dintre diferite parți ale ființei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ți-o accepți nu o vei accepta nici în exterior. Blândețea pe care ți-o reprimi o vei respinge și în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine Ie vei condamna și la alții.
La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părților mai copilărești și fragile din tine însuți, o vei manifesta și în afara ta. Respectul pe care ți-l porți se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greșesc.
Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior
Acțiunile externe sunt un fel de fotografie a acțiunilor interne. Nu poți fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă ești crud în interior. Blândețea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poți respecta pe cei din jur dacă pe tine te disprețuiești. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ști să te iubești pe tine însuți. Iubirea ta va fi ipocrită. Un om care își iubește Sinele este imposibil să nu iubească și Sinele semenilor săi. Poate că acțiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înțeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.
Separarea de aspectele din tine însuti se reproduce în separarea de aceleași aspecte din ceilalți. Felul cum te raportezi la ceilalți oglindește felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuți. Aceste raporturi pot fi într-adevăr, percepute și interpretate greșit, prin filtrul așteptărilor și nevoilor personale. Un observator lucid va ști însă să le distingă natura autentică.
Pentru cei conștient orientați spre evoluție, legea oglindirii este un prieten neprețuit. De fiecare dată când în viața ta apare o persoană sau o situație nouă, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce anume în tine este oglindit. Pur și simplu nu ai timp să te plictisești, în cazul în care ai învățat să-ți ții conștiința trează.
De câte ori te observi implicat emoțional într-o relație cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te: Ce încearcă acest om să mă învețe? Ce aspect din mine însumi întruchipează? Dacă vei ști să răspunzi la aceste întrebări, relația ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înțeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoștință.
Dacă n-ai înțeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înțelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea Divinității este nemărginită.
Sursa: www.artpsy.ro
